Salarii da, transferuri ba!** „Nu-l am pe Lazăr pe listă, stăm slab cu banii”

Salarii da, transferuri ba!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul român al lui Kuban Kransodar, Dan Petrescu,
mărturisește că în Rusia nu are resursele nelimitate de care credea
la început că va dispune și spune că mercato-ul din această iarnă
nu va fi unul spectaculos pentru formația sa:

„Dacă ne gândim la salarii și la prime, în Rusia se stă
bine. Din punctul de vedere al transferurilor, nici noi nu stăm
prea bine. Am luat doar doi jucători liberi de contract. Eu am
făcut o listă lungă, dar au venit doar doi. Am început
antrenamentele și sper că vor mai veni jucători în
cantonamente.

Pe poziția lui Apostol avem patru jucători destul de buni și poate
cei de la club s-au gândit că al cincilea e prea mult. Eu sper să-i
conving pe cei din conducere să-l transferăm, pentru că este un
jucător foarte bun.

Orice jucător care a fost pe la echipa națională ne interesează.
Dar pe Lazăr nu-l am pe listă, pentru că nu e liber de contract. Nu
stăm nici noi prea bine cu banii, ne orientăm spre jucători liber
de contract sau spre cei aflați în ultimele șase luni de contract.
Criza nu se simte numai în România, ci și în Rusia, două echipe din
prima ligă ar putea să renunțe din cauza lipsei banilor.

Chiar dacă nu prea ai bani, încerci să te descurci cu ce ai. E
foarte greu ca jucătorii români să fie transferați pe bani mulți,
pentru că doar 3-4 au demonstrat că își merită
investiția”, a spus Dan Petrescu la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie.
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără ce ne ia statul"
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
A murit marele actor. Lumea a pierdut un adevărat geniu: Este o zi tristă...
A murit marele actor. Lumea a pierdut un adevărat geniu: Este o zi tristă...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×